Mor cu fiecare clipă
Iar oboseala-și află locul
Pe umerii goliți de vreme
Străpunși de mii de ace, lăsând semne…
Iar mintea-i impăienjenită
De firul ce se țese-n glob…
Un fir de rouă
Se dislocă
Și parcă se transformă-n ou…
Un cântec iese cu tristețe
Din a vioare-i coarde seci
Umbrite de-a sa conștiință…
Tăcerea se coboară deci.
sursă foto: link
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu