Când negura ceții îți umbrește privirea,
Și singură-ți nedumerirea rămâne,
Cu pași înceți,nesiguri pășești
Spre timpul inert.
Tu vrei să ieși...dar afundarea-ți rămâne
Prieten și dușman...
Stranie faptă ce te cuprinde
Te lasă în vidul nefast.
Te zbați ca un vieme în ac,
Dar puterea-ți slăbește.
Renunți... și cazi în neant
Și nu vei ști ce te privește.
Stai deplasat de lumea comună
Pășești încet,nesigur mereu,
Nu vrei să vezi lumina cea bună
Și cazi mereu...
Ar putea fi totul...dar ce e nimic?
Singurătatea te-apasă...
Valul de ceață te transformă
În nimic.
sursă foto: link
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu