Încet...
O voce ce simte neputința
Înfiptă în trupul tău anost
Disperă în strigare...
Și cade
Din olul de lut
Ca un glonț.
Suav...
O simți cum trece
În fuga primăverii
Luând clipă de clipă,
Lăsând un grav mormânt
Formând poarta tăcerii.
Și crud,
De neatins,
Mărețul zid transformă
A morții umbră
Croită în nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu